3 motive pentru a iesi din zona de confort
Autor: Sabina Florea
publicat la: 2013-10-29
Recomanda articol


Personalitatea noastră poate fi cel mai bine descrisă în funcție de zona noastră de confort. De altfel, zona de confort este un concept de bază în dezvoltarea personală și profesională. Această zonă poate fi asemănată unui tip de condiționare mentală. Persoana aflată într-o zonă de confort alege să își desfășoare atât activitatea profesională, cât și viața privată în cadrul unor anumite limite.

Zona de confort are avantajele ei. Persoanele care aleg să își desfășoare viața în cadrul unei zone de confort se bucură de siguranță, stabilitate, relaxare și familiaritate. Această zonă vine însă și cu un anumit tip de rutină în viața de zi cu zi.

De ce ar trebui să părăsim zona de confort?

1.Diversitate

Zonă de confort se traduce direct printr-o lipsă de diversitate, de noutate. Suntem angrenați într-o viață din care lipsesc trăirile noi, adrenalina, experiențele în alte zone. Practic, nu asimilăm cunoștințe noi. Rămânerea în zona de confort este similară cu refuzul de a participa la noi experiențe.

2.Dezvoltare personală

A rămâne prea mult timp în zona de confort este sinonimă cu involuția personală. Totul în jurul nostru se schimbă, dar noi rămânem captivi în zona noastră de confort. Riscăm să rămânem constanți în ceea ce privește dezvoltarea personală, dar, și mai grav decât atât, să involuam. Treptat, refuzăm orice deschidere către nou și ne mulțumim să ne coordonăm viața pe baza unor mecanisme învechite. Intervine totodată și neputința de a mai ține pasul cu ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Încet, dar sigur, frustrările își fac loc în viață noastră.

3.Lărgirea sferei de confort

Suntem ființe duale, în timp ne dorim să fim atât în zona de confort, cât și în afara ei. Simțim nevoia să ieșim din zona de confort pentru a avea parte de mai mult confort, deși, în prima᷃ fază, acest lucru ne aduce disconfort. Ne dorim rutină, siguranță, dar, în același timp, simțim că ne plafona᷃m. Ieșirea din zona de confort este sinonimă cu încercarea de a ne autodepăși. Fiecare individ este unic, alegându-și în timp propriul stil de viață. Astfel, unele persoane adoră zona de confort, mizând mult pe siguranță, stabilitate, rutină. La polul opus sunt persoanele pentru care viața înseamnă adrenalină, depășirea permanență a zonei de confort.

Cu toții avem vise, ambiții, țeluri în viață. Ieșirea din zona de confort reprezintă, de cele mai multe ori, modalitatea prin care le putem realiza. Este adevărat că nu trebuie să ne părăsim identitatea, să încerca᷃m să fim ceva contrar personalității noastre. Este recomandat însă să fim flexibili, să încerca᷃m în permanență să învăța᷃m lucruri noi de la cei din jurul nostru, să fim deschiși la experiențe noi. De cele mai multe ori în viață este nevoie să renunți la ceva, să sacrifici ceva pentru a te autodepăși.

Comenteaza articolul


Gaseste cursuri






Iti place site-ul www.vreaucurs.ro?
Spune si altora despre el!